Wish I were

          Da.. Mi-as fi dorit sa fiu asa cum vrei tu. Sa fii mandra de mine, sa observi toate lucrurile (insemnate sau mai putin ) pe care le fac ca sa te fac sa zambesti, sa-ti aduc macar putin din ceea ce ma gandeam ca te-ar face sa treci cu mai multa usurinta prin zilele astea impovarate. Si din nou se pare ca nu a fost suficient incat sa-ti atraga atentia. Si nu te condamn, chiar daca poate crezi ca nu stiu si nu simt prin ce trecem, crede-ma ca o fac. Si sunt acolo incercand din toate puterile sa va fac sa fiti mandri de mine si sa aveti pentru ce va da suflarea in continuare.. Insa este putin demoralizant cand depui niste eforturi si cei de la care te astepti sa aprecieze, nu o fac sau poate prea putin. Nu de putine ori mi s-a intamplat. Intr-o lume atat de grabita, superficiala, tind sa cred ca cei mai multi dintre noi uita sa dea atentie detaliilor. Nu avem timp sa descoperim esenta lucrurilor, ceea ce face viata mai frumoasa.. Am avut si eu niste zile grele, m-am zbatut sa duc tot ce am avut de facut la bun sfarsit, iar acum cand am un mic ragaz, mi-as fi dorit sa profit, sa las totul deoparte si sa imi gasesc din nou puterile sa continui. Insa n-ai putut sa intelegi. Iar toata aceasta tensiune la care ma supun, nu va face decat sa inrautateasca lucrurile. Simt ca trec prin anii astia cu prea multa superficialitate si asa cum stim cu totii timpul pierdut nu mai poate fi regasit. Pentru mine nu timpul in care ma odihneam sau faceam un lucru care imi placea este timp irosit, ci timpul in care a TREBUIT sa fac anumite lucruri, care nu mi-au adus niciun fel de implinire si care nu au dus la nimic. Sincer, as fi dorit sa gandesti si tu asa. Poate candva vei intelege..

It will rain

Ploua. Iar ploaia asta imi apasa sufletul. Tot ce am refuzat cu atata indarjire sa bag de seama, toate temerile mele  ce s-au adeverit ma coplesesc. Am amanat atata timp momentul in care va trebui sa indur toate astea, mi-a fost teama de confruntare, iar acum cand s-au adunat atat de multe, pur si simplu nu am mai reusit sa nu le iau in seama. Cati de "noi" au pierit? Numai eu stiu. Poate pentru ca doar pentru mine au existat. Desi in adancul sufletului am simtit nepasarea voastra, am preferat sa tin ochii inchisi si sa ma multumesc macar cu gandul ca "noi" am existat odata. "Noi" prietenii. Insa in realitate am fost intotdeauna doar eu. Si astfel acum cand toata nepasarea voastra m-a zdrobit, nu mai ma incearca nici macar dorinta de a ma recladi. Defapt pasivitatea voastra in ceea ce priveste pierderea mea, a daramat decat acea parte din mine, care traia numai pentru voi. Care a existat pentru voi, care m-a tinut pe loc atata timp. Si tot ce candva a insemnat atat de mult pentru mine, acum mi-e atat de indepartat. A-ti reusit sa faceti din "noi", decat doi de "eu" atat de divergenti, incat ai spune ca n-au dat niciodata o semnificatie termenului de "noi". Si cum nu mai sunt dorita aici, de ce as mai ramane. Plec. Si de acum va fi inzecit mai greu sa aduceti inapoi acel "eu", de care abia imi mai amintesc.

Iar tu. Acum am nevoie de tine mai mult decat niciodata sa-mi fii alaturi. In clipele in care nu mi-am inteles nici eu intristarea, tu pareai sa intelegi. In momentele asemeni acestuia in care nu faceam decat sa-mi ascund durerea si sa lupt singura impotriva sa, tu reuseai sa vezi dincolo de zidul dupa care ascundeam toata aceasta durere. Am nevoie sa-mi fii la fel de aproape si acum, cand doar tu ma poti face sa-mi continui calea. Insa ceva s-a schimbat. Simt. Nu mai vezi la fel de multe in ochii mei ca odinioara. Sau poate nu mai vrei sa vezi. Stiu ca e nedrept sa-mi impart durerea cu tine, insa singura nu voi reusi niciodata sa o depasesc. Te rog..

       O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.

      Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

                                                                                                   - Mircea Eliade

Growing up

                                              

                                                                                                               

                                                   If I am lost for a day try to find me

                                        But if I don't come back then I won't look behind me

                                          And all of the things that I thought were so easy

                                                  Just got harder and harder each day

                                            December is darkest in June there's the light

                                         But this empty bedroom won't make anything right

                                       While out on the landing a friend I forgot to send home

                                               Who waits up for me all through the night

                                        Calendar girl who's in love with the world, stay alive

                                                I dreamed I was dying as I so often do

                                              And when I awoke I was sure it was true

                                           I ran to the window threw my head to the sky

                                        And said whoever is up there please don't let me die!

                                                                               *

                                                                               *

                                                                               *

                                                  But I can't live forever I can't always be
                                               One day I'll be sand on a beach by the sea
                                   The pages keep turning, I mark off each day with a cros

                                               And I'll laugh about all that we've lost...

                                                                         :)

     But I'll never forget...                                                                       

There for you

             Sometimes I'm a selfish fake, you're always a true friend. I don't deserve you 'cause    I'm not there for you. Please forgive me again.

        Desi mi-as fi dorit sa o fac intr-un cu totul alt context, azi voi scrie despre "ea". Cu riscul de a ma repeta voi spune din nou ca imi pare rau, desi sunt sigura ca stii asta. M-am gandit sa fac publica treaba asta. Stiu ca nu ti-am fost alaturi de nenumarate ori, desi mi-as fi dorit sa fiu. Stii e aproape amuzant cand te gandesti ca iti sunt "cea mai buna prietena".(ma laud putin) Si cand te gandesti la toate lucrurile prin care am trecut. Am crescut impreuna. Am impartit totul, pana si modul de abordare al problemelor emotionale sau perspectiva asupra vietii in general ce sa mai. Am fost intotdeauna atat de diferite, dar totusi semanam asa mult. Din 15 noiembrie 2006 pana astazi, inca suntem aici. Inca imi amintesc fiecare tampenie pe care am facut-o impreuna, fiecare drama individuala care pana la urma era pusa la comun, asa sa mai impartim povara.. Fiecare melodie compusa, fiecare film regizat, fiecare poza oribila, fiecare blestem de la vreo baba nebuna din parc, fiecare liliac impuscat, fiecare show la bas-pantof.. Totul...

     Si dupa tot ce am trait impreuna, acum imi dau seama ca in ultimul timp am fost de neiertat. Recunosc. Si imi pare rau. Nu mi se urase cu binele sau asa ceva. Doar ca stii cum sunt eu. Am fost mai aiurita ca niciodata in perioada asta. Am incercat sa ma descurc singura o vreme, sa iau deciziile de capul meu. Nu ai fost tu. Nu a avut nicio legatura. Piticii mei. Intr-un tarziu pot sa spun ca mi-am cam dat seama cine sunt si ce vreau. Am revenit la vechiile mele obisceiuri pe care sincera sa fiu chiar credeam ca le-am pierdut. Ca m-am pierdut. Dar nu. Sunt tot eu. Iar unul dintre lucrurile care nu s-au schimbat dupa toata perioada asta de tranzitie prin care am trecut, care mi-a amintit de cine sunt eu cu adevarat, esti TU! Anca Andreea Adriana. Cum ai spus si tu, esti cred ca una dintre putinele persoane in preajma careia sunt chiar eu. Ma cunosti prea bine ca sa-ti mai explic. Mai stii cand ajunsesem la concluzia ca ne cunoastem prea bine?! Si da, devine inspaimantator. Sa ajungi sa spui acelasi lucru, cu aceleasi cuvinte, in acelasi timp si nu doar o data e ceva.. Pana si mamele noastre sunt la fel. Gandesc la fel. Mai ales cand vine vorba de ora de venit acasa. 

      O sa inchei aici, chiar daca mai sunt o gramada de lucruri de spus. O sa-mi cer inca o data iertare. Dupa tot ce mi-ai iertat sper macar sa merit efortul. Fac tot posibilul sa ma revansez. Te super-iubesc.Super-mega-extra-inter-galactic pana la cer si inapoi si iar si inapoi si din nou. Ai fost, esti si vei ramane raza mea de soare. LAVIU sunshine. For the rest of our lives!

It takes a road to go nowhere

        

        

       Drumul il am. Un ultim rabaz inainte de a pleca. Si apoi voi si departe. Si chiar daca acolo nu voi avea nimic, nu toate lucrurile au aparut dintr-un nimic? Macar sper ca acolo unde voi ajunge sa nu dau de "nimic" care sa ma aduca iar in starea asta. Orice alt nimic este acceptat. De altfel sunt obisnuita. In ultima vreme am facut nimic, m-am pierdut nicaieri, am ales nimic, am fost nimic. Macar de ar fi fost asa intotdeauna. Dar nu a  fost... 

      Candva nu demult, totul era diferit. Acum nimic nu mai seamana. Totul e pe dos. Si nici acum nu stiu ce a declansat toate astea.. Pentru ce?

      Si totusi oricat de mult mi-as dori sa pot sa plec, nu voi putea. Cand ai numai rau in urma este mult mai usor. Dar asa, sunt prea multe de lasat in urma si mi-e teama ca nu le voi mai regasi cand ma intorc. O sa raman aici. O sa plec decat cu gandul. Ramane de vazut unde voi ajunge si cine voi fii cand totul se va termina. Te rog, nu vreau sa uit, de tot, de mine.

You can always come home

           A trecut ceva timp de cand nu am mai scris. Pur si simplu nu am reusit sa pun totul in ordine. Nici acum nu cred ca voi reusit, asa ca imi cer scuze anticipat daca postarea asta va fi " a mess", insa ma tem ca daca ar trebui sa aleg un cuvant care sa spuna totul despre mine, asta ar fi. "Dezastru." Nu sunt un dezastru? Poate ca nu, dar tot nu pot sa inteleg ce vreau. Stau aici, incerc sa scriu ceva despre mine. Stiu exact ce vreau. Cred. Trebuie sa stiu. Daca nici eu nu reusesc sa ma inteleg, atunci cine o va face? Tu? Sper din tot sufletul sa o faci...
          
          Unde sunt vremurile cand totul era simplu? Cand nu eram nevoita sa fac nicio alegere. Cand nu existau alegeri gresite. Nu exista teama de o alegere gresita, tocmai pentru ca nu exista nici termenul de alegere. Cand nu-mi puneam intrebari, iar o singura strangere de inima era mai mult decat suficienta sa ma faca sa imi dau seama ca acel lucru este intr-adevar tot ceea ce imi doresc. Am ajuns sa incerc cu atata indarjire sa imi gasesc explicatii, sa-mi gasesc scuze pentru ceea ce simt? Poate ca dintr-o anume perspectiva ceea ce imi doresc este gresit, dar oare nu perspectiva mea conteaza pana la urma? Ce incerc eu sa fac aici? Sa ii fac pe altii fericiti? Da, foarte frumos. Insa, de cand nu m-am mai gandit si la mine? Buna intrebare. Nu a venit oare vremea sa nu ma mai ascund? Tot ceea ce trebuie sa fac este sa recunosc, fata de mine, ca asta este ceea ce imi doresc. Asta o sa starneasca o adevarata nebunie. Si ei bine, nimic mai simplu. Am facut fata intotdeauna situatiilor neprevazute. Acum nu ramane decat sa trec la actiune. Doar eu si cu mine. No judging. Mai ales ca la cat de bine ne cunoastem una pe alta, stiu prea bine ca ce am de gand sa spun este exact ceea ce tu ai vrea sa auzi. Adica eu. Bine, ai avut dreptate. Si stii ce, acum ca am dat cartile pe fata, ce mai am de pierdut? Ce este mai rau? Sa ratezi sau sa nu incerci niciodata?

          Si uita-te la mine. Este o promisiune. Voi face tot ce imi sta in putinta ca totul sa fie bine. Simti si tu nu? Parca totul devine deodata mult mai palpabil. Acum pot spune ca sunt exact asa cum eram. Iti amintesti de mine? Iti amintesti ce obisnuiam sa ne spunem? Ramane valabil.

  Si inca ceva... "you can always come home".