It will rain

Ploua. Iar ploaia asta imi apasa sufletul. Tot ce am refuzat cu atata indarjire sa bag de seama, toate temerile mele  ce s-au adeverit ma coplesesc. Am amanat atata timp momentul in care va trebui sa indur toate astea, mi-a fost teama de confruntare, iar acum cand s-au adunat atat de multe, pur si simplu nu am mai reusit sa nu le iau in seama. Cati de "noi" au pierit? Numai eu stiu. Poate pentru ca doar pentru mine au existat. Desi in adancul sufletului am simtit nepasarea voastra, am preferat sa tin ochii inchisi si sa ma multumesc macar cu gandul ca "noi" am existat odata. "Noi" prietenii. Insa in realitate am fost intotdeauna doar eu. Si astfel acum cand toata nepasarea voastra m-a zdrobit, nu mai ma incearca nici macar dorinta de a ma recladi. Defapt pasivitatea voastra in ceea ce priveste pierderea mea, a daramat decat acea parte din mine, care traia numai pentru voi. Care a existat pentru voi, care m-a tinut pe loc atata timp. Si tot ce candva a insemnat atat de mult pentru mine, acum mi-e atat de indepartat. A-ti reusit sa faceti din "noi", decat doi de "eu" atat de divergenti, incat ai spune ca n-au dat niciodata o semnificatie termenului de "noi". Si cum nu mai sunt dorita aici, de ce as mai ramane. Plec. Si de acum va fi inzecit mai greu sa aduceti inapoi acel "eu", de care abia imi mai amintesc.

Iar tu. Acum am nevoie de tine mai mult decat niciodata sa-mi fii alaturi. In clipele in care nu mi-am inteles nici eu intristarea, tu pareai sa intelegi. In momentele asemeni acestuia in care nu faceam decat sa-mi ascund durerea si sa lupt singura impotriva sa, tu reuseai sa vezi dincolo de zidul dupa care ascundeam toata aceasta durere. Am nevoie sa-mi fii la fel de aproape si acum, cand doar tu ma poti face sa-mi continui calea. Insa ceva s-a schimbat. Simt. Nu mai vezi la fel de multe in ochii mei ca odinioara. Sau poate nu mai vrei sa vezi. Stiu ca e nedrept sa-mi impart durerea cu tine, insa singura nu voi reusi niciodata sa o depasesc. Te rog..